Profesii

Ospătar pe sală

Ospătar pe sală

Meseria de ospătar este, conform specialiştilor, una dintre cele mai frumoase meserii din domeniul alimentaţiei publice. Este o meserie plină de satisfacţii financiare şi profesionale şi care vă poate pune in contact cu foarte mulţi oameni.

Chelnerul (ospătarul) asigură servirea consumatorilor cu produsele alimentare solicitate, intr-un local de alimentaţie publică. Serveşte la cererea consumatorilor preparate culinare, băuturi şi alte produse comestibile. Obiectivul minimal pe care-l urmăreşte este satisfacerea momentană a consumatorului, iar obiectivul maximal este să-l convingă pe acesta că, de fiecare dată cand va reveni, va avea aceleaşi satisfacţii. Efectul astfel obţinut se va materializa in planul ridicat al incasărilor, in afluxul consumatorilor. Serviciul propriu-zis constă in primirea clienţilor şi stabilirea relaţiei cu aceştia (salutul, pronunţarea numelui clientului, dacă este cazul informarea lor sugestivă, verbală şi prin listă).

Sommelier

Sommelier

A fi somelier înseamnă a stăpâni ritualul de servire, a cunoaște povestea din spatele fiecărui vin, a-ți dezvolta acuitatea olfactivă în raport cu chimia gusturilor. Someleria este o meserie completă, care are nevoie de dedicație și perseverență, pentru dezvoltarea constantă a aptitudinilor senzoriale, educaționale, tehnice.

Ajutor de ospătar

Ajutor de Ospătar

Munca ajutorului de ospătar completează străduința ospătarului sau şefului de sală “printr-o servire corespunzătoare oferită clienţilor”. De calitatea muncii lui depinde în mare măsura bunul renume al restaurantului.
Ajutorul de ospătar trebuie sa fie un bun cunoscător al tuturor preparatelor culinare, inclusiv de cofetărie-patiserie, al băuturilor de orice fel, sa aibă deprinderi temeinice de tehnica servirii, să cunoască regulile de protocol și să-și insușească expresiile uzuale şi în limbile de circulaţie internaţională. Îndemânarea ospătarului consta în rapiditate, spirit de observaţie, atenţie distributivă şi atitudine corespunzătoare față de consumatori.

Chef

Chef

Un bucatar sef este elementul principal al oricarei bucatarii. Responsabilitatile acestuia sunt mai multe si mai complexe decat ale tuturor celorlalti din echipa. De aceea, pregatirea acestuia este deosebit de importanta.

Un bucatar sef trebuie sa inteleaga si sa-si asume atat sarcinile legate de pregatirea mancarii, cat si dimensiunea administrativa si manageriala a jobului sau. Pentru a putea face fata cu succes unui astfel de job, orice bucatar-sef trebuie sa aiba ambele experiente.

O alta dimensiune o reprezinta oamenii cu care acesta lucreaza. Bucatarul sef trebuie sa fie un bun manager pentru oamenii sai, sa stie cum sa faca angajari, sa realizeze traininguri pentru echipa, sa pregateasca oamenii, sa-i ajute sa se dezvolte, sa delege sarcini. Tot ceea ce tine de angajare, training, verificare, teambuilding sunt lucruri in sarcina bucatarului sef.

Ajutor de Bucatar

Ajutor de bucatar

Figura de ajutor bucătar lucrează cu bucatarul și îl înlocuiește în timpul absențelor sale ; îndatoririle sale sunt aceleași , importanța aceastuia este faptul că sprijină activitatea de bucătarul-șef .

Demi chef preparate la gratar

Demi chef preparate la gratar

Figura demi chef prepartate la gratar  include sarcina de dezosare și pregătire pentru gatit carne de pasăre , carne de bovine în alb, roșu și vânat .El trebuie sa pregateasca toate alimentele în funcție de diferitele tehnici privind pregătirea de sosuri și a fondurilor de gătit.

 

Bucătar pizza

Bucătar pizza

Pizzarul îşi desfăşoară activitatea în pizzerii, fast-food-uri sau în unităţi de alimentaţie publică, care realizează pizza în vederea comercializării. Utilizează echipamente şi ustensile de bucătărie; echipamente specifice, precum cuptorul de pizza, tăvi de pizza de diferite dimensiuni, dispozitive cu rotiţă pentru tăiat pizza.

Barman/Barmanita

Barman / Barmanita

Barmanul se ocupa de aprovizionarea cu bauturi de diferite sortimente, cu prepararea si  servirea lor într-un local de alimentatie publica (restaurant, bodega, bar, bufet etc.). El face propuneri de aprovizionare a barului cu sortimente de bauturi variate. De aceea, este necesar ca un barman, pentru a fi considerat un barman bun, sa aiba un bun spirit de observatie. Prepararea  bauturilor, este o activitate foarte importanta  si ea cere din partea barmanului o mare atentie pentru respectarea amestecurilor si  a exactitati si cantitatilor prevazute sau solicitate.

Recepţioneri

Recepţioner

Consider ca principalele calitatile care ar recomanda un receptioner trebuie a fie jovialitatea, amabilitatea, seriozitatea, loalitatea, sa vorbesca fluent si coerent atat limba materna cat si stapanirea limbiile internationale de circulatie.

Dar pana la urma, trebuie sa iti placa ceea ce faci, deoarece daca ajungi sa nu pui pasiune in ceea ce faci o sa ajungi sa iti urasti orice loc de munca pe care o sa-l ai, indiferent unde o sa ajungi sa lucrezi. Meseria de receptioner este poate cea mai interactiva meserie pe care o poate avea un student in cadrul studentiei, mai ales daca doresti sa ai parte de timp pentru facultate si sa-si faci si niste bani in plus,de buzunar.

Cameristă de etaj

Cameristă de etaj

Camerista este persoana care efectueaza diferite servicii de curatenie in spatiile hoteliere, in camerele clientilor (personalul cazat in hotel), ingrijeste garderoba si obiectele personale ale clientilor( cu permisiunea si la cererea acestora), se ocupa de tot ceea ce reprezinta serviciile de igienizare, curatare si decorare a spatiilor hoteliere.

Hamal

Hamal

Spălător de vase

Spălător de vase

Spalatorul de vase spala si curata vesela dintr-o  bucatarie de restaurant, sau de hotel sau din orice alt loc unde se serveste mâncare. Sa spele vasele (din bucatarie si cele de la consumatori) in conditii de productivitate maxima: realizarea unei spalari corespunzatoare intr-un timp suficient de mic, astfel incat sa fie asigurat in permanenta necesarul veselei pentru bucatarie si pentru consumatori.Sa lase in permanenta un aspect ingrijit spatiului in care isi desfasoara activitatea. Sa asigure curatarea permanenta a pavimentului si a faiantei din bucatarie, la indicatiile supervizorului de restaurant.

Show Buttons
Hide Buttons